Confidenţialitate


Greenpeace: Râul Someş contaminat, gradul de infectare cu bacteria E-coli peste valorile admise


În râul Someş sunt deversate ape reziduale printr-o conductă din apropierea fabricii de procesare a cărnii Unicarm, contaminate cu resturi animale şi materii fecale, gradul de infectare cu bacteria E-coli depăşind de câteva ori valorile admise, arată rezultatele analizelor realizate la începutul lunii iunie de Greenpeace.

„Rezultatele analizelor confirmă faptul că apele reziduale provenind din conducta situată în apropiere de fabrica Unicarm poluează grav Someşul. Apele reziduale netratate sunt contaminate cu resturi animale şi materii fecale şi prezintă un grad semnificativ de contaminare chimică şi bacteriologică. Gradul de contaminare cu bacteria infecţioasă E-coli depăşeşte de câteva ori valorile admise. În mod clar, materiile deversate în râu ar trebui să fie considerate deşeuri periculoase, cu risc de contagiune”, susţine Greenpeace.

Specialiştii Greenpeace din România, Ungaria şi Slovacia au prelevat mai multe probe de apă direct din locul în care este deversată în Someş apa reziduală printr-o conductă din apropierea fabricii Unicarm, la 200 de metri în amonte şi în aval de această conductă, de la patru-cinci kilometri în aval, de-a lungul părţii maghiare a Someşului, dar şi de unde râul curge mai lent.

Mostrele au fost duse pentru examinare biologică şi chimică la un laborator acreditat din Ungaria.

Analizele arată că apa râului are o calitate bună în amonte de locul în care sunt deversate apele reziduale, dar la 200 de metri în aval de conducta de deversare, gradul de poluare este accentuat, susţine sursa citată.

„Numărul de colonii de bacterii, care în mod normal este de 100/ml, se ridică la peste 3000/ml. Poluarea râului a putut fi observată încă la doi kilometri distanţă, în localitatea maghiară Csenger”, subliniază Greenpeace.

Organizaţia de mediu spune că a informat autorităţile maghiare şi române despre rezultatele analizelor şi că aşteaptă ca instituţiile oficiale să ia măsuri imediate şi să oprească poluarea Someşului.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria