Confidenţialitate

MAE: Grecia testează toate persoanele la granițele sale terestre. Ulterior, ministerul admite o eroare de traducere

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri, că toate persoanele care intră în Grecia cu maşina sunt testate la frontieră, indiferent dacă au fost sau nu vaccinate. Dacă rezultatul testului este pozitiv, persoanele nevaccinate intră în carantină 10 zile, iar cele vaccinate 7 zile.

Actualizare: După câteva ore de confuzie, ministerul a admis că o funcționară a comis o eroare de traducere. Pe cale de consecință testarea rămâne aleatorie, nu obligatorie.

Știrea inițială:

MAE a transmis, miercuri, o atenţionare pentru cetăţenii români care efectuează deplasări către Grecia.

”A fost introdusă obligativitatea testării la punctele de frontieră a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul elen, indiferent de statul de origine! Persoanele depistate pozitiv la aceste teste vor fi supuse regimului de carantină cu durata de 10 zile la locul de domiciliu sau la o locaţie stabilită de autorităţile elene. Persoanele confirmate pozitiv la aceste teste, dar care au fost imunizate complet (14 zile de administrarea celei de-a doua doze ori a dozei unice pentru serul Johnson&Johnson), sunt supuse unei perioade de carantină de doar 7 zile”, a transmis MAE:

Sursa citată a precizat că, în ultima zi de carantină, toate persoanele vor fi supuse unui test tip PCR.

De asemenea, MAE precizează că toate categoriile de persoane trebuie să completeze (cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul de provenienţă) formularul Passenger Locator Form / PLF, cu datele de contact din Republica Elenă. Acest formular este disponibil online.

Turiştii care se deplasează cu avionul nu sunt testaţi, dar trebuie să completeze formularul de localizare a pasagerilor.

”Certificatul digital facilitează libera circulaţie, dar în sensul asigurării unui acces securizat unitar la verificarea informaţiilor privind vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Fiecare stat-membru rămâne cu competenţa de a suplimenta anumite elemente, vorbim de o testare rapidă şi de a adopta anumite măsuri legată de sănătatea publică. Copiii sunt exceptaţi de la testare. Aceste măsuri se aplică persoanelor peste 12 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, la Digi24.

Oana Darie a transmis şi câteva recomandări.

”Aş vrea să subliniez câteva recomandări – să încercăm să evităm deplasarea în weekend, dar mai ales în prima parte a zilei de sâmbătă, pentru că atunci se adună fluxuri de turişti din toată regiunea, să completăm toate documentele din timp, astfel încât să evităm timpii suplimentari. Încă un aspect, necompletarea PLF-ului, conform legislaţiei din Grecia duce la nepermitarea intrării şi o amendă de 500 de euro. Faptul că poliţiştii permit să completeze la faţa locului e o decizie luată punctual de poliţiştii de frontieră. Deocamdată nu s-a modificat pe accesul pe cale aeriană, e vorba de acel PLF care trebuie completat. E mult mai uşor să mergem în Grecia cu avionul. Turiştii care intră terestru în Grecia vor fi testaţi, nu contează că sunt vaccinaţi, testaţi, că au trecut prin boală, toată lumea va fi testată”, a explicat aceasta.

Tuturor persoanelor care doresc să intre pe teritoriul Republicii Elene le este recomandat să consulte informaţiile disponibile pe paginile de internet: https://travel.gov.grhttp://www.visitgreece.gr.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă ori semnala disfuncţionalităţi la numărul de telefon 1520 sau la cel de urgenţă al Secretariatului de stat pentru protecţia cetăţeanului (Call Center travel.gov.gr): 0030 2155605151 (disponibil în intervalul orar 09.00-21.00).