Copiii din Grecia cu vârsta de cel puţin 12 ani vor putea fi în curând vaccinaţi împotriva noului coronavirus, vaccinare care nu va fi obligatorie, anunță premierul elen Kyriakos Mitsotakis.
În prezent, Grecia vaccinează orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani.
Republica Elenă a intensificat campania de vaccinare în ultimele săptămâni – guvernanții au ca obiectiv ca până la începutul lunii septembrie procentul adulţilor vaccinaţi să fie de 70%.
Una dintre cele mai controversate măsuri din cadrul acestei campanii este introducerea vaccinării obligatorii pentru angajaţii din domeniul medical şi din serviciile publice.
Dacă aceştia vor refuza vaccinarea, sunt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă.
Vaccinarea este obligatorie şi pentru militarii greci, amitește presa elenă.