Confidenţialitate

Grecia: Incidente între poliţie şi tinerii care marcau revolta din 1973 a studenţilor

Peste zece mii de oameni au marcat, vineri seară, la Atena, revolta studenţească din 1973, care a ajutat la răsturnarea regimului dictatorial militar ce conducea ţara la acea vreme.

Grecii au mărşăluit paşnic spre Ambasada Statelor Unite, pe care unii dintre ei le acuză de susţinerea regimului care a condus şapte ani ţara.

Însă, evenimentul s-a soldat cu incidente violente între poliţie şi o parte dintre tinerii manifestanţi.

Mai mulţi tineri au aruncat pietre şi sticle incendiare spre forţele de ordine.

Incidentele au avut loc în cartierul Exarchia, din centrul capitalei Greciei.

Aproximativ 5.000 de poliţişti au fost trimişi pe străzile din centrul Atenei.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Mitingul anual pentru marcarea revoltei a devenit deseori protest faţă de politicile Guvernului şi măsurile de austeritate luate de conducerea ţării în urma izbucnirii crizei, în 2010, când sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă.

Vineri, protestatarii purtau pancarte pe care erau scrise diverse mesaje, precum „Vom trăi liber” şi „Niciun pensionar nu va fi concediat!”.

După şapte ani de criză, grecii speră să iasă de sub supravegherea creditorilor internaţionali în august 2018, când va expira cel de-al treilea program de asistenţă încheiat între guvern şi aceştia