Incendiile de vegetație au ajuns foarte aproape de Atena. Pompierii fac eforturi să stingă focul din Muntele Parnitha, cea mai mare pădure din apropierea capitalei Greciei. Incendiul s-a reaprins din cauza vânturilor puternice.
VIDEO: Fires burn on the hills overlooking Athens.
Greek firefighters are struggling to contain uncontrolled fires throughout the country pic.twitter.com/pUg84EcGUM
— AFP News Agency (@AFP) August 24, 2023
Potrivit Departamentului de Pompieri, în zorii zilei, în timp ce incendiul era în remisiune, a început să sufle un vânt foarte puternic, iar flăcările au reizbucnit cu și mai multă putere, transmite publicația Ekathimerini.
La ora 04:00 dimineața, locuitorii din 3 orașe din regiunea Attica, aproape de Atena, au primit mesaje de evacuare prin intermediul numărului de urgență 112, întrucat flăcările se apropiau de casele lor.
Mai multe case în orașul Menidi au ars, iar trei cămine pentru vârstnici și o mănăstire au fost evacuate.
260 de pompieri cu 13 echipe și 77 de autospeciale, asistați de 6 avioane și 7 elicoptere luptă să stăvilească flăcările care coboară pe pantele împădurite ale muntelui Parnitha.
Incendiile se apropie cu viteză de Atena, unde fumul a acoperit cerul deasupra Parthenonului. Flăcările sunt aproape de Agia Paraskevi, o suburbie a Atenei, la doar 5 kilometri de centrul capitalei Greciei.
Sursa foto: Twitter / Kathimerini English Edition
Citește și: Oficialii din Franța renunță la plafonările de prețuri pentru electricitate şi gaze | AUDIO