Autoritățile de la Atena au „indicii serioase” că focul care a declanșat incendiile devastatoare de vegetație din această săptămână din Grecia a fost pus de un localnic care a încercat să ardă câteva crengi și bucăți de lemn.
Vinovatul a fost identificat și susține că nu ar fi făcut-o intenționat, ci din neglijență.
Ministrul grec pentru Protecție Civilă, Nikos Toskas, spune totuși că a fost o acțiune deliberată.
Mai mult, după ce flăcările s-au întins, suspectul ar fi încercat să șteargă urmele focului pe care l-a aprins cu pietre.
Investigația a arătat și că alte două incendii din cele declanșate luni noaptea au fost puse intenționat. Martori audiați de autorități au vorbit despre o persoană ce a aprins două focuri pe un drum de țară de lângă Nea Makri.
Bilanțul încă provizoriu arată că 87 de oameni au murit în Grecia în ultimele zile din cauza incendiilor din regiunea Attica. Alte 200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O înreagă localitate, Mati, a ars complet.