Ministerul Afacerilor Externe anunță că încă trei români au fost testați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus în Grecia. Este vorba despre doi turiști români aflați în Insula Evia și un cetățean român aflat în Salonic.
Cei doi români confirmați pozitiv în Insula Evia au fost transferați într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne 12 zile. Ceilalți membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul Greciei și care au fost testați, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasați în izolare. Autoritățile locale le-au asigurat apă, alimente, precum și produse de strictă necesitate.
Aceștia urmează să revină marți în țară cu un autocar pus la dispoziție de agenția de turism prin care a fost cumpărat pachetul turistic.
Cetățeanul român aflat în Salonic a transmis Consulatului General al României din acel oraș, că sâmbătă a fost anunțat de autoritățile elene cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea în țară. Persoana în cauză a ajuns în Grecia pe 8 iulie, iar în prezent se află într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt român care până acum nu a fost testat.
Misiunea noastră la Salonic a luat legătura cu autoritățile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislație în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate.