Confidenţialitate



Greatest Boy Bands: Backstreet Boys – VIDEO


Greatest Boy Bands: Backstreet Boys – VIDEO

Grupul Backstreet Boys, format din Brian Littrell, Howie Dorough, A. J. McLean, Nick Carter și Kevin Richardson a luat naștere în 1993, în Orlando, Florida.

Doi dintre membrii grupului, Kevin Richardson și Brian Littrell sunt veri, din Lexington, Kentucky, și au început să cânte încă din copilărie, în corul bisericii. Cu Nick Carter, Howie Dorough și A. J. McLean s-au cunoscut pe vremea când mergeau la audiții pentru teatre și televiziune.

Deși la prima lor apariție, în 1993, într-un parc de distracții din Orlando, Florida, au avut numai 3000 de spectatori, au devenit rapid superstaruri, odată cu lansarea celui de-al treilea album, Millenniun. Acesta este considerat cel mai bine vândut album al anului 1999 din SUA, cu 9.445.732 de exemplare. Doar în prima săptămână de la lansare au vândut 1.134.000 de copii.

“I Want It That Way”, lansat pe 12 aprilie 1999, a devenit cel mai cunoscut single al trupei, fiind nominalizat de cinci ori la Grammy. Albumul “Millennium”, pe care este inclus single-ul “I Want It That Way”, a fost premiat cu 13 Discuri de Platină în America, două Discuri de Platină în Europa şi un Disc de Diamant în Canada.

La aniversarea a 20 de ani de la apariție, pe 20 aprilie 2013, băieții au primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, iar ziua de 22 aprilie 2013 a fost declarată Ziua Backstreet Boys în Hollywood.

Superstaruri ai muzicii, băieții de la Backsteet Boys și-au propus să cucerească și lumea filmului. Ei sunt subiectul unui film documentar “Show ‘Em What You’re Made Of”, apărut în 2015. Documentarul cuprinde întreaga lor cariera, de la început și până în 2013, când au lansat cel mai recent album “In a World Like This”.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…