Confidenţialitate

Grav rănit în urma unei tentative de asasinat, premierul Slovaciei e în stare stabilă după operație | Atacatorul, un scriitor în vârstă de 71 de ani

Anchetă după tentativa de asasinat a premierul slovac: presupusul atacator este un scriitor local în vârstă de 71 de ani. El se află acum în arest.

Premierul – împușcat de mai multe ori de atacator – a ieșit aseară din operație. Starea lui este stabilă, relatează presa din Slovacia. 

Atacul comis ieri împotriva șefului de Guvern de la Bratislava a fost calificat de autorităţile naționale drept un asasinat motivat politic.

Julia Nagy:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Persoana reţinută şi suspectată că l-a împuşcat pe Robert Fico este un bărbat în vârstă de 71 de ani, identificat de presa slovacă drept un scriitor local.

Informația a fost confirmată de ministrul de Interne slovac care a fost întrebat de jurnaliști cu privire la identitatea atacatorului. Bărbatul este, potrivit presei locale, unul dintre fondatorii unui club literar; este autorul mai multor culegeri de poezie şi este membru al asociaţiei oficiale a scriitorilor slovaci.

Asociaţia a confirmat pe Facebook că bărbatul este membru din 2015. La rândul său, fiul suspectului a declarat pentru un site slovac de ştiri  că tatăl său are o armă de foc înregistrată legal. Întrebat despre atitudinea tatălui său faţă de premieru el a răspuns: “Vă spun un lucru: nu l-a votat. Atât pot spune”.

Mai multe declaraţii ale suspectului sunt disponibile pe reţelele de socializare. Într-un videoclip postat online în urmă cu opt ani, el afirma: “Lumea este plină de violenţă şi arme. Oamenii par să înnebunească”.

Suspectul susţinea,de asemenea, că a fondat o “Mişcare împotriva violenţei” care se defineşte pe pagina sa de Facebook drept “un partid politic în curs de formare al cărui obiectiv este să împiedice răspândirea violenţei în societate”.