În cadrul galei premiilor Grammy, desfăşurată aseară în Los Angeles, Lady Gaga i-a adus un omagiu artistului David Bowie. Show-ul său, care a durat aproape 7 minute, a fost cel mai lung dintre toate recitalurile serii.
Producătorul Ken Ehrlich a fost cel care a considerat că Lady Gaga este cea mai potrivită pentru acest moment, refuzând multe propuneri din partea altor artiști, a spus Ehrlich pentru publicaţia The New York Times.
Lady Gaga s-a pregătit intens pentru recitalul de seara trecută, artista reuşind să ia mai multe chipuri de-ale lui David Bowie cu ajutorul unor proiecţii speciale care au ajutat-o să fie machiată în timp real.
Artista a interpretat fragmente din piesele superstarului britanic, printre care “Space Oddity”, “Changes”, “Ziggy Stardust”, “Suffragette City”, “Rebel Rebel” sau “Let’s Dance”, iar alături de ea a urcat pe scenă Nile Rodgers, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Bowie.
„Mereu am simțit că partea de glamour din imaginea lui de artist era un instrument prin care el transmitea oamenilor un mesaj important, ce avea puterea de a le vindeca sufletele. Este un artist real, adevărat, și nu mai știu exact dacă am avut un moment anume în care am realizat că vreau să fac ceva similar sau dacă am constatat asta pe parcurs și tocmai din acest motiv m-am simțit atrasă de muzica lui” declara cântăreaţa pentru The Hollywood Reporter.
https://www.youtube.com/watch?v=zrhONfRscRY