Grădina Zoologică din Timişoara se închide din cauza subfinanţării.
Animalele de acolo nu sunt bine îngrijite iar în ultima perioada au fost mai multe evenimente nefericite.
Un cerb este bolnav de 3 săptămâni, iar primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că acesta e îngrijit acum de veterinari.
Primăria Timişoarei va face o analiză, în uma căreia se va stabili ce se va întâmpla cu animalele grădinii Zoologice, în perioada în care aceasta va fi modernizată.
Edilul Dominic Fritz spune că noua gradină zoo va fi una în care drepturile animalelor vor fi respectate.
„La Grădina Zoo nu s-au mai făcut investiţii de ani de zile şi trăieşte pe un buget enorm de mic, la limită, nu este un management profesionist pentru aceasta şi chiar dacă sunt acolo îngrijitori, habitatul nu este la standardele necesare. Pentru cerbul bolnav, am trimis veterinarul nostru, starea de sănătate a animalului nu este bună, are o indigestie prin împăstare, adică i s-a acumulat hrana în stomac. Mă tem că pentru acest cerb speranţele de viaţă nu sunt foarte mari. (…). Situaţia nu mai poate rămâne aşa. Am luat decizia să închidem Grădina Zoo până vom avea un concept de dezvoltare foarte clar, până vom face investiţii majore şi să o redeschidem ca o grădină zoologică educativă, în care conservarea şi biodiversitatea este prioritate, modernă, europeană, unde animalele şi bunăstarea lor sunt pe primul loc”, a declarat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.