Confidenţialitate

Gorj: Vaccinarea în județ se face cu materiale împrumutate | AUDIO

Vaccinarea se face la Gorj cu materiale împrumutate. Mai mulți primari, în sarcina cărora a căzut organizarea centrelor de imunizare, se plâng că nu mai au dezinfectanți, seringi sau plasturi.

Mai exact, pentru deschiderea centrelor de vaccinare în etapa a doua, primăriile unde funcționează acestea au luat seringi, plasturi, vată sau alcool sanitar de la spitale sau cabinetele medicale școlare.

Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență în care sunt reglementate aceste cheltuieli, dar care intră în vigoare peste 14 zile. Imediat ce ordinul privind organizarea centrelor va intra în vigoare, materialele trebuie restituite.

Până atunci, bani în bugetele primăriei pentru astfel de cheltuieli nu sunt, iar autoritățile caută unde să se mai împrumute. DSP anunță, de asemenea, că nu mai au material pe stoc, iar ce au acum, ajunge doar pentru maxim 2 zile.

De altfel, majoritatea centrelor de imunizare din Gorj au fost făcute cu materiale împrumutate. Mobilierul pentru centre a fost luat din cabinetele medicale școlare. Tot de acolo a fost luat și personalul medical care, însă, trebuie să revină pe posturi pe 8 februarie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Gabriela Mladin