Confidenţialitate


Gorj: Un primar a obținut anularea în instanță a deciziei de plasare în carantină la domiciliu | AUDIO


Gorj: Un primar a obținut anularea în instanță a deciziei de plasare în carantină la domiciliu | AUDIO

Un primar din Gorj (PSD) a reuşit în instanţa de judecată să anuleze decizia carantinării la domiciliu, transmite corespondentul Europa FM.

Direcţia de Sănătate Publică județeană stabilise că a fost contact direct cu o persoană infectată cu noul coronavirus. Edilul a fost trimis în izolare, dar s-a plâns magistraţilor.

Primarul Ilie Petroi a explicat că, în acel moment, ar fi purtat mască, a păstrat distanţa de aproape 2 metri faţă de cel infectat şi că, ulterior, ar fi făcut şi dezinfecţia biroului.

DSP Gorj a emis, însă, decizia de izolare. Edilul, aflat şi în campanie electorală, a solicitat judecătorilor anularea acestei decizii care îl obliga să stea acasă până la sfârşitul acestei lunii.

Magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti au hotărât să anuleze decizia DSP şi să-l scoată din carantină.

Hotărârea lor nu este definitivă, ea putând fi atacată de DSP cu apel în termen de 2 zile, dar este executorie. Practic, primarul nu mai are acum această interdicţie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Gabriela Mladin

Ultimele stiri
Vrancea: Accident rutier pe A7, la Adjud, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe…

Noii miniştri de la ministerele Apărării şi Economiei depun marți jurământul la Cotroceni

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria

Parlament: Partidele de opoziție decid, marţi, dacă au sau nu semnăturile necesare pentru iniţierea suspendării preşedintelui României

Cabinetul Bolojan se reuneşte marţi în şedinţă; ar urma să fie adoptată Ordonanţa ‘trenuleţ’ | AUDIO

Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…