Un bărbat din Gorj are arsuri grave pe corp, după ce a încercat să-și salveze fiul dintr-un incendiu.
Angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență l-au scos și l-au transportat de urgență la spital.
Pentru că starea lui este gravă, având arsuri de peste 60% pe corp, un elicopter Smurd l-a transferat la Spitalul de Arși din Timișoara.
Incendiul a izbucnit duminică după-masa. Autoritățile au fost anunțate că în comuna Ciuperceni arde o casă, iar înăuntru se află un băbrbat care a intrat să-și salveze copilul și nu a mai ieșit. 4 autospeciale de pompieri și 2 ambulanțe au ajuns la fața locului. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență au reușit să-l scoată pe bărbatul in varăstă de 40 de ani din flăcări, însă are pe corp multiple răni provocate de arsuri. De urgență bărbatul a fost transportat la Spitalul de Arsi din Timișoara cu un elicopter.
In timp ce tatăl își căuta disperat copilul în casa cuprinsă de flăcări, băiețelul în vîrstă de 7 era în curte unde ieșise pe o altă usă din casă. De asemenea, bunica copilului a avut nevoie de îngrijri medicale, suferind un atac de panică. Deocamdata, nu se știe de la ce a izbucnit incendiul.
Gabriela Mladin