Confidenţialitate

Gorj: Polițist filmat în timp ce lovește un presupus agresor, după ce agentul a fost chemat să aplaneze un scandal | VIDEO

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție din Gorj face verificări în privința unui scandal în care un polițist este acuzat că ar fi agresat un bărbat din Târgu-Jiu. Agentul este filmat în timp ce lovește un presupus agresor dintr-un alt scandal pentru care fusese chemat să intervină.

Cei din conducerea Inspectoratului Județean de Politie Gorj susțin că, în urma verificărilor demarate, pot să precizeze exact ce s-a întâmplat în casa bărbatului care apare pe imagini.

Ei au comunicat că polițiștii ar fi intervenit pentru că au fost chemați la fața locului de un alt bărbat, care a sunat la 112 și s-a plâns de faptul că a fost lovit și amenințat cu un dispozitiv cu electroșocuri.

Scandalul dintre cei doi bărbați a avut loc la Târgu-Jiu într-un cartier, iar în urma altercației a fost distrusă și o mașină din parcare.

Ulterior, când au ajuns la locul incidentului, presupusul agresor, bărbatul care apare pe imagini, nu a fost găsit, iar polițiștii l-au căutat acasă.

Acolo s-ar fi întâmplat ca un agent de poliție să-l agreseze pe bărbat.

Întreaga scena a fost filmată cu un telefon mobil de către soția bărbatului, iar de față se afla și un copil în vârstă de 9 luni.

Conducerea IPJ Gorj susține că în această cauză se vor face audieri și, în funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse și măsuri.

Autor: Gabriela Mladin

Citește și: Administratorul unei galerii de artă, reținut pentru că și-ar fi însușit tablouri de Luchian, Grigorescu și Tonitza | AUDIO