Femeia din Gorj care a venit la spital pentru a se opera de hernie abdominală și despre care medicii de la Spitalul Județean de Urgentă din Targu Jiu nu și-au dat seama că este însărcinată decât în sala de operații, a fost externată luni.
Ea a plecat acasă împreună cu fetita ei, in greutate de 3,2 kg.
Între timp, la spital continuă anchetele deschise pentru a se constata cum e posibil ca patru medici care au consultat-o pe gravidă să nu-și dea seama că acesta era însărcinată și că trebuie să nască.
Împreună cu fetita ei, femeia din Tismana, în vârstă de 35 de ani, au părăsit Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Starea lor de sănătate este bună, au comunicat medicii.
Reamintim, femeia a venit la spital în urmă cu o săptămână cu dureri abdominale.
După ce a fost consultată de 4 medici de la urgentă și chirurgi, S-a decis internarea pe secția chirurgie pentru o intervenție de hernie abdominală.
Deși a stat 4 zile până la operație pe secția chirurgie și i-au fost făcute mai multe investigații medicale, mai puțin un ecograf, niciun medic nu și-a dat seama că este gravidă și că trebuie să nască. Surpriza a venit în momentul în care a fost deschisă în sala de operație.
Conducerea spitalului din Targu jiu a anunțat că ancheta internă deschisă in acest caz nu a fost finalizată pentru că unul dintre medicii care a consultat-o pe gravidă se află în concediu și nu a putut fi audiat.
Între timp, supărați că a fost deschisă o astfel de cercetare, chirurgii secției Chirurgie 2, inclusiv cel care a operat-o pe femeie și șeful acestei secții, au anunțat că renunță la gărzi din 1 Septembrie.