Confidenţialitate

GORJ: Elevi evacuați în urma unui incendiu

A fost panică la o școală din județul Gorj după ce acoperișul clădirii a fost cuprins de flăcări.

Copiii și două cadre didactice s-au evacuat la timp astfel ca nimeni nu a fost rănit.

Din păcate, până la sosirea pompierilor, totul s-a făcut scrum.

Clădirea fusese reabilitată în anul 2009, fiind cheltuiți peste 190 de mii de lei.

Copiii vor fi mutati acum la altă școală , la 10 kilometri distanță – transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.

Incendiul a izbucnit înainte de prânz, la grădinița și școala primară din satul Măgherești.

O educatoare a simțit miros de fum și a ieșit să vadă ce se întâmplă.

Acoperișul fusese cuprins de flăcări și tot ce a apucat să facă a fost să îi evacueze pe cei mici.

17 copii de grădiniță și școală primară se aflau în clădire și niciunul nu a fost rănit.

Panica a fost, însă, mare atât pentru ei cât și pentru părinții care tocmai veneau să îi ia acasă.

Unitatea de învățământ fusese reabilitată în anul 2009 fiind cheltuiți atunci aproape 200 de mii de lei.

Primăria nu are acum bani pentru refacerea clădirii și, ca soluție temporară, cei 26 de micuți care învață aici, vor fi duși cu microbuzele la 10 kilometri.

Pompierii urmează să stabilească acum de la ce a pornit focul.

Printre variante, coșul centralei sau un cablu de la instalația electrică.

Scoala nu deținea autorizație la incendiu pentru ca imobilul nu se supune autorizării.