Confidenţialitate

GORJ: De Dragobete, căsătorii la Poarta Sărutului pentru 400 de lei

Tinerii care doresc să se căsătorească de Dragobete la Poarta Sărutului din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu sunt aşteptaţi de reprezentanţii primăriei să depună cereri în zilele de 14 şi 15 februarie.

Primarul Marcel Romanescu a declarat că anul acesta vor fi oficiate căsătorii doar de Dragobete, nu şi de Sfântul Valentin, aşa cum se întâmpla în anii anteriori, în mandatul fostului primar, Florin Cârciumaru.

“Nu vom sărbători de data aceasta decât Dragobetele, cu cununii pe care le vom oficia la Poarta Sărutului, în condiţiile în care vom avea solicitări. Pe 14 şi 15 februarie se pot depune documente pentru ca tinerele cupluri să se poată căsători la Poarta Sărutului”, a spus Marcel Romanescu.

Cuplurile care vor să se căsătorească la Poarta Sărutului vor achita o taxă de 400 de lei.