Circulaţia autoturismelor pe Transalpina- DN 67C a fost închisă, duminică seară, pe segmentul Novaci – Rânca, din cauza viscolului puternic, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
„Din cauza viscolului puternic din Zina montana a județului Gorj, care pune in pericol siguranța participanților la trafic, circulatia rutieră pe DN67 C, între Novaci și Ranca, a fost închisă. vizibilitatea in zona este foarte scăzută, astfel încât, pe acest drum a fost interzisă circulatia tuturor categoriilor de autovehicule”, au anunțat cei de la CNAIR.
În zonă, vizibilitatea scade sub 10-20 de metri.
Traficul va fi reluat când condiţiile meteorologice vor permite deplasarea în condiţii de siguranţă, precizează Centrul Infotrafic.