Goran Bregović va susține un concert la prima ediţie a festivalului intercultural “Baro Foro”. Spectacolul, la care vor participa Goran Bregović şi Wedding and Funeral Orchestra, invitaţi speciali fiind Gipsy Casual și Rona Hartner & Zuralia Orchestra Provincialii, este programat pe 29 august, de la ora 17.00, la Arenele Romane din Bucureşti.
Un artist şi un compozitor care a schimbat definitiv cultura pop europeană, Goran Bregović este îmbină cu desăvârşire energia muzicii ţigăneşti, muzica de cor balcanică şi rockul. Bregović cântă împreună cu Wedding and Funeral Band, o orchestră compusă din suflători ţigani, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională şi cor bisericesc.
Goran Bregović a devenit celebru şi datorită coloanelor sonore realizate pentru filmele lui Emir Kusturica “Vremea ţiganilor”, “Arizona Dream” şi “Underground”.
“Champagne for Gypsies”, cel mai recent album al său, lansat în urmă cu trei ani, a fost foarte bine primit de criticii muzicali. Albumul conţine colaborări cu Gipsy Kings şi Eugene Hütz (Gogol Bordello). Piese de pe album vor fi prezentate şi la Bucureşti alături de hiturile care l-au făcut celebru, în timpul unui show de aproape două ore.
Biletele pentru concertul pe care Goran Bregović îl va susţine la Bucureşti se găsesc online, pe www.iabilet.ro, şi în reţeaua iabilet (Magazinul Muzica, Uman, Senia şi agenţiile Perfect Tour din toată ţara), la următoarele preţuri: 140 de lei – categoria A, 80 de lei – categoria B şi 50 de lei – categoria C (primele 300 de bilete din fiecare categorie).
După epuizarea biletelor la preţuri reduse, acestea vor costa 160 de lei – categoria A, 100 de lei – categoria B şi 60 de lei – categoria C, iar, în ziua concertului, tichetele vor putea fi achiziţionate la următoarele preţuri: 180 de lei – categoria A, 120 de lei – categoria B şi 70 de lei – categoria C.
Potrivit organizatorilor, sunt puse în vânzare 700 de bilete la categoria A, 700 de bilete la categoria B şi 3.000 de bilete la categoria C.
Festivalul intercultural “Baro Foro”, aflat la prima ediţie, îşi propune să aducă în faţa publicului român spectacole cu artişti din diverse zone ale Europei, pentru a dovedi că muzica nu pune bariere, ci, dimpotrivă, le dărâmă.