Confidenţialitate


Google prezintă, de vineri, rapoarte privind modul în care comunitățiile s-au adaptat distanțării sociale


Google prezintă, de vineri, rapoarte privind modul în care comunitățiile s-au adaptat distanțării sociale

Google prezintă de astăzi rapoarte privind modul în care comunitățiile s-au adaptat distanțării sociale

Astfel, potrivit datelor pentru România, se poate observa o scădere cu 80% a numărului de persoane care au mers în restaurante, cafenele, cinematografe sau muzee. Este comparația între 16 februarie și sfârșitul lunii martie.

Google susține că este în strânsă claborare cu epidemiologi pentru a actualiza aceste date. Compania se folosește de localizarea telefoanelor, bineînțeles, compania spune că datele sunt anonime. Este vorba de utilizatorii și-au activat localizare pe dipozitivele mobile.

Rapoartele despre mobilitatea populației acoperă 131 de țări.

Au fost 60% mai puțini români și în parcuri, comparativ cu jumătatea lunii februarie. De asemenea, în ultimele săptămâni, românii au renunțat și la transportul în comun, în condițiile în care biroul s-a mutat acasă.

Datele pot fi consultate pentru fiecare județ: în Capitală, de exemplu, a scăzut cu aproape 86% numărul celor care au mers în parc.

Pentru regiunea Lombardia din Italia datele arată o scădere de 95% pentru retail și de 89% la transportul public. În regiunea spaniolă Madrid scăderea a fost de 94% pentru restaurante și de 89% pentru transportul public.

Potrivit oficialilor Google, datele po ajuta autoritățile se observe schimbări în drumurile pe care le fac oamenii, iar pe baza acestora să facă recomandări referitoare la orele de funcționare a magazinelor sau să informeze serviciile de livrare la domiciliu.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…