Născută la 19 iunie 1996, într-o familie de sportivi din București, gimnasta Larisa Iordache este deținătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană.
Mariana Câmpeanu, antrenoare a clubului Dinamo, a fost cea care a remarcat-o pe Larisa Iordache într-un parc, unde se încăpățâna să meargă pe role.
Sportiva a cucerit prima medalie de campioană națională la vârsta de 8 ani, la concursul “Mica Gimnastă”.
Găzduit de Bruxelles, Campionatul European de Gimnastică din 2012 a fost primul ca senioară al Larisei Iordache. În finala de la bârnă a competiției, ea a câștigat medalia de argint, în timp ce la sol a obținut clasarea pe prima treaptă a podiumului.
În 2014, la Cupa Mondială de la Doha, Larisa Iordache a cucerit aurul la sărituri, bârnă și sol.
În 2017, în finalele Cupei Mondiale din Slovenia, campioana și-a menținut poziția de lider câștigând aurul la paralele și la bârnă.