Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, dar nu e moment mai prielnic decât o perioadă dificilă pentru câteva lecții de economisire inteligență care vor rămâne de folos, pentru tot restul vieții.
Avem ocazia să descoperim cele mai inspirate modalități de “navigare” prin multitudinea de noțiuni de specialitate, așa încât să putem alege informat cel mai bun drum pentru economiile și investițiile noastre.
Moise Guran a stat de vorbă cu Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF) și a aflat cum se face economisirea inteligentă pentru vremuri grele, cu ajutorul lui
“Când spui gata, încep să economisesc, primul lucru la care mă gândesc este să-mi fac un plan. De ce este important acest plan? Ca să știi cât ai putea să economisești. Mă uit câți bani îmi intră lunar în portofel, cât cheltuiesc în mod curent, trag linie și văd ce-mi rămâne. Mulți vor spune că, după ce fac calculul de mai sus, rămân cu foarte puțin sau cu nimic. Cred că dacă ne uităm pe listă, descoperim că de multe ori cumpărăm lucruri pe care nu le vom folosi niciodată sau le vom folosi foarte puțin. Banii plătiți pe ele par sume mici, dar adunate, pot constitui un start al economisirii inteligente. Cred că banii din această zonă ar trebui îndreptați spre economisire pentru că nu ne afectează în mod real calitatea vieții în sens negativ și nu vom simți că îi punem deoparte. Avantajul este că în câțiva ani, vom constata că avem o sumă importantă pe care nici nu ne dăm seama când am strâns-o”, a spus Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).
“Economiile și investițiile nu fac rabat de la regula unui plan, chiar și atunci când vorbim de sume mari de bani. Cu atât mai mult este nevoie de o planificare atunci când venitul este unul obișnuit, nu peste medie. Economisești și investești cu un scop precis și de regulă pentru viitor. Fiecare dintre noi trebuie să stabilim însă de la început acel scop și cât suntem dispuși să economisim lunar, astfel încât să nu ne simțim frustrați – muncesc doar să plătesc facturi și să pun bani deoparte? Economisești și investești pentru că ți-ai propus ceva și faci un plan care să te ajute să îl transformi în realitate”, a declarat Călin Meteș.
De asemenea, a vorbit cu Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management și membru în boardul Asociației Administratorilor de Fonduri despre riscurile care apar atunci când facem investiții și cum să ne ținem banii departe de ele.
“Poate cel mai important și cel mai ignorat este riscul de planificare sau neplanificarea. Pe românește pornim la drum fără să ne facem un plan clar, fără să punem pe hârtie unde vrem să ajungem și cum. Elimini acest risc făcând un plan simplu și clar: pentru ce economisesc (copii, pensie sau doar o rezervă pentru zile negre), în cât timp fac asta, ce sumă trebuie să investesc lunar. Le pun pe hârtie și acesta va fi ghidul, busola mea pentru îndeplinirea obiectivelor. Ideal ar fi sa automatizez procesul – îmi fac un direct debit pentru a investi lunar, automat și fără efort conform planului”, este de părere Mihai Purcărea.
“Primele mele investiții au fost în acțiuni listate la bursa românească. Se întâmpla, cred, acum aproape 20 de ani, iar alegerea a venit firesc plecând de la ce învățasem în școală despre circulația banilor, dar și de la un, să zicem, apetit mai mare de risc. Am cochetat și cu investițiile în imobiliar și cu alte direcții antreprenoriale. În același timp, pentru că îmi place să am o certitudine, am economisit și în depozite pe care le-am considerat totdeauna un soi de fond de rezervă, de urgență. Sunt acei bani la care umbli doar dacă se întâmplă ceva. Fiind ocupat cu muzica, la acel moment nu eram un investitor foarte implicat pe bursă, nu mă informam constant. Iar această neimplicare m-a costat la criza din 2008, când am pierdut bani”, a spus Călin Goia.
Mai multe informații pot fi găsite, simplu, pe site-ul AAF.ro.