Confidenţialitate

Ghid practic pentru economisire inteligentă: Latura antreprenorială a lui Călin Goia | AUDIO

În acest episod al podcastului Ghid practic pentru economisire inteligentăMoise Guran vorbește cu Călin Goia, solistul trupei Voltaj, despre latura sa antreprenorială.

“Dacă la 20 de ani n-aveai griji și n-aveai bani, chiar formularea asta implică faptul că acum, când nu mai ai 20 de ani, s-ar putea să ai și griji, să ai și bani. Dacă n-ai nici griji, nici bani, dar nu mai ai nici 20 de ani, ei, asta chiar e o problemă, o situație de evitat, că nici Călin Goia de la Voltaj nu o fi rămas exact, dar exact ca la 20 de ani. Nu-i așa, Călin?”, l-a întrebat Moise Guran pe Călin Goia.

“Eu am avut dintotdeauna două laturi: una artistică, muzica, în care da, am rămas ca la 20 de ani, și o alta mai pragmatică, antreprenorială să îi spunem, care m-a ajutat treptat să am și griji, dar să am și grijă de bani. Eu am absolvit Științe economice și chiar dacă nu am profesat propriu zis, am înțeles câteva reguli importante din economie. Una dintre ele este că banii sunt făcuți să circule, să producă, iar pentru asta ei trebuie investiți nu doar economisiți. Asta am început să fac din momentul în care am început să câștig sume de bani mai maridecât nevoile curente”, a răspuns Călin Goia.

“Mă bucur să împărtășești cu mine și ascultătorii Europa FM această latură a ta de antreprenor și de investitor. Sunt curios, când ai început, cum ai procedat și, mai ales, în ce ai investit?”, a întrebat Moise Guran.

“Primele mele investiții au fost în acțiuni listate la bursa românească. Se întâmpla, cred, acum aproape 20 de ani, iar alegerea a venit firesc plecând de la ce învățasem în școală despre circulația banilor, dar și de la un, să zicem, apetit mai mare de risc. Am cochetat și cu investițiile în imobiliar și cu alte direcții antreprenoriale. În același timp, pentru că îmi place să am o certitudine, am economisit și în depozite pe care le-am considerat totdeauna un soi de fond de rezervă, de urgență. Sunt acei bani la care umbli doar dacă se întâmplă ceva. Fiind ocupat cu muzica, la acel moment nu eram un investitor foarte implicat pe bursă, nu mă informam constant. Iar această neimplicare m-a costat la criza din 2008, când am pierdut bani”, spune Călin Goia.

“Și ai renunțat sau ai continuat?”, a întrebat Moise Guran.

“Am luat pauză o perioadă, dar acum câțiva ani am revenit. Totodată, am schimbat puțin strategia, să spunem, în sensul implicării personale. Am înțeles ce oportunități oferă piața în general și piața de capital, în special și, foarte important, am crescut diversificarea. Am reluat investițiile pe bursă, dar am început să investesc și prin intermediul fondurilor. Am înțeles că investiția în fonduri înseamnă diversificare, iar diversificarea ajută la diminuarea riscului. Am început să citesc și să mă informez mai mult și mai constant”, a răspuns Călin Goia.

“Dacă ar fi să enumeri cele mai importante trei lecții pe care le-ai învățat în acești 20 de ani de investiții, care ar fi acelea?”, a întrebat Moise Guran.

“Sunt mai multe, dar cred că cele care trebuie reținute sunt:
1. Banii trebuie să producă alți bani iar pentru aceasta e necesar să îi investești.
2. Atunci când începi să investești, nu uita de diversificare. E esențială în diminuarea riscului.
3. Informează-te constant, nu fi un investitor pasiv.
4. Gândește-te la depozitul bancar ca la fondul de urgență nu ca la o investiție.”, a enumerat Călin Goia.

“Așadar, banii sunt un mijloc, un instrument prin care ne putem crește bunăstarea financiară dacă alegem să economisim inteligent. Dacă vrei să afli mai multe despre fondurile de investiții intră pe Google și scrie randamente AAF. Enter!”, a concluzionat Moise Guran.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai multe informații pot fi găsite, simplu, pe site-ul AAF.ro.