Am tot vorbit în ultima perioadă despre bani, obișnuința de a economisi a românilor sau a pune banii să lucreze pentru ei, economisind inteligent, despre fonduri de investiții și acțiuni la bursă.
În avalanșa asta informațională pe care o traversăm cu toții de la începutul anului, mulți dintre noi s-ar putea întreba simplu: de ce să-mi bat capul să fac investiții pe termen lung când de fapt, eu nu știu ce va fi mâine?
”Trebuie să investim pe termen lung din același motiv pentru care facem angajamente pe termen lung: căsătorie copii. De ce să nu facem astfel de angajamente și pentru bunăstarea noastră. O investiție cam asta înseamnă un angajament pentru bunăstare și cu cât îl facem mai deciși, mai hotărâți și cu cât ne gândim pe termen mai lung cu atât acea relație cu banii noștri, cu bunăstarea noastră va fi mai profitabilă.
Acest lucru se vede și din statistici care spun că o investiție este mai profitabilă, are randamente mai stabile cu cât perioada de investiție este mai mare. O perioadă mai lungă absoarbe șocuri pe termen scurt, produse de evenimente cum a fost cel din primăvara acestui an, de exemplu. Dacă o să ne uităm peste zece ani, vom vedea că șocul din acest an va dispărea din grafic și rămâne tendința pe termen lung care, în general, pentru investiții este una crescătoare”, explică Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management.
Un termen lung funcționează, deci, ca o plasă de siguranță care preia șocurile mai mici. Este însă de ajuns doar să gândești pe termen lung sau mai sunt și alte elemente de care trebuie să ținem cont când vorbim de investiții pentru bunăstare financiară?
”Poți face bani in 3 moduri: să muncești pentru ei, să-ți asumi calculat niște riscuri sau să ai noroc chior, bani din cer. Chiar dacă ne dorim, norocul nu stă cu noi în casă tot timpul. De asta e important să avem în vedere o asumare calculată de risc, pentru că atunci când vorbim de investiții ne aflăm în zona de risc calculat. La această asumare calculată de risc trebuie să punem o contrapondere care înseamnă răsplata pentru asumare. În investiții, această răsplată se numește randament.
Relația dintre risc și randamentul așteptat este un principiu foarte important în investiții. Un alt principiu important în legătură cu asumarea calculată de risc este diversificarea. Diversificarea este o modalitate simplă de a reduce din risc.
Putem investi într-o acțiune fie la Tesla, fie la Apple și putem avea noroc să crească în câteva luni de zile cu 30-40%. Trebuie să fim însă conștienți că o astfel de creștere se datorează în mare parte norocului și ca să îmblânzim această expunere la hazard, e bine să ne punem ouăle în mai multe coșuri, să ne expunem nu doar pe o singură acțiune ci pe un portofoliu, doar pe un singur sector economic ci pe mai multe sau pe mai multe instrumente financiare”, completează Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management.
Mai multe informații pot fi găsite, simplu, pe site-ul AAF.ro.
În fiecare zi de marți, Moise Guran prezintă rubrica de educație economico-financiară sub forma unui ghid audio ușor de înțeles și aplicat. Pe europafm.ro, în competarea ghidului audio, găsiți linkuri utile și resurse suplimentare care să vă ajute să luați cele mai bune decizii financiare, având informații de la experții din domeniu.
ILUSTRAȚIE: Scott Graham / Unsplash