Criticată de Kiev pentru livrările sale limitate de arme, Germania va trimite Ucrainei un sistem perfecţionat de apărare aeriană. Potrivit cancelarului german Olaf Scholz, acesta este capabil „să protejeze un mare oraş” de raidurile ruseşti.
Berlinul trimite Ucrainei cel mai modern sistem de apărare antiaeriană
Guvernul de la Berlin a decis să furnizeze cel mai modern sistem de apărare antiaeriană de care dispune Germania, sistemul IRIS-T, a anunţat cancelarul german în faţa Bundestagului.
Dezvoltat de fabricantul german Diehl, acesta „ar permite Ucrainei să protejeze un întreg mare oraş împotriva loviturilor aeriene ruseşti”.
Ucraina va primi și un sistem radar capabil să detecteze artileria inamică
Germania va continua livrările indirecte prin alte ţări europene. Astfel, Germania a ajuns la un acord cu Grecia pentru ca Atena să trimită vehicule militare din epoca sovietică în Ucraina în schimbul unor blindate mai moderne furnizate de Berlin.
Germania a încheiat deja un acord similar cu Republica Cehă pentru a ajuta la furnizarea de arme Ucrainei şi negociază în prezent un acord cu Polonia. Germania vrea să livreze 14 tancuri de luptă Leopard şi un vehicul blindat Gepard către Praga în schimbul trimiterii tancurilor T-72 de către cehi în Ucraina.
Nu a fost stabilită încă o dată pentru livrare, iar Olaf Scholz a declarat în Parlament că discuţiile sunt în desfăşurare.
SUA va furniza Ucrainei sisteme de rachete avansate și sistemele HIMARS cu muniții ghidate
Președintele american Joe Biden a anunțat că Statele Unite vor furniza Ucrainei sisteme de rachete avansate, inclusiv sisteme HIMARS și muniții ghidate, însă acestea nu vor putea fi folosite pentru a lovi teritoriul Rusiei.
Reacția Rusiei: Decizia SUA este „extrem de negativă”
În replică, ministrul adjunct de Externe de la Moscova, Serghei Riabkov, a declarat că decizia SUA este „extrem de negativă” și va crește riscul unei confruntări directe Rusia-NATO.
Sursa foto: Shutterstock