Confruntată cu ameninţarea variantei Omicron a coronavirusului, Germania va limita contactele, chiar şi între persoanele vaccinate, la cel mult 10 invitaţi pentru sărbătorile de Anul Nou, a anunţat cancelarul Olaf Scholz.
”Nu mai este timpul să petrecem şi să avem seri conviviale în număr mare”, a subliniat șeful guvernului de la Berlin, marţi, după o reuniune cu liderii celor 16 landuri, dând asigurări că ”al cincilea val deja ameninţă”.
Limitarea se va aplica din 28 decembrie, în special pentru toate reuniunile private.Pentru cei nevaccinaţi, limita este de maximum doi invitaţi.
Cancelarul a anunţat, de asemenea, că toate evenimentele sportive din Germania se vor desfăşura cu uşile închise cel mai târziu începând din 28 decembrie pentru a combate răspândirea cazurilor de Covid, în special legate de varianta Omicron.