Confidenţialitate

GERMANIA: Program de muncă de 28 de ore și salarii mai mari

Germania ar putea să facă modificări în ceea ce privește programul de muncă – de la 35 la 28 de ore pentru o perioadă de doi ani. Și salariile ar putea crește cu 4,3%.

De asemenea, angajații vor primi și o plată excepțională de 100 de euro pe lună pentru perioada ianuarie-martie.

Deciziile au fost luate după ce IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, a ajuns la un acord cu Federaţia angajatorilor Suedwestmetall.

Din 2019, lucrătorii vor primi o sumă fixă anuală de 400 de euro.

„Acordul pilot” se aplică pentru aproximativ 900.000 de angajaţi din sud-vestul ţării şi ar urma să fie implementat la nivel naţional.

„Muncitorii vor avea mai mulţi bani în buzunare, vor obţine un procent corect din profiturile companiei, ceea ce va majora consumul”, a afirmat Roman Zitzelsberger, după 13 ore de negocieri, care au avut loc la Stuttgart.

IG Metall solicitase o creştere anuală a salariilor de 6% pentru cei 3,9 milioane de membri ai sindicatului.

Solicitările IG Metall reflectă încrederea în rândul sindicatelor, care susţin că angajaţii ar trebuie să beneficieze de pe urma avansului celei mai mari economii europene.

Pentru acest an se estimează o creştere de aproximativ 2,4% a PIB-ului Germaniei.

Salariaţii din sectorul industrial german au declanşat o grevă săptămâna trecută, pentru a cere salarii mai mari şi reducerea programului de lucru.

Protestele au costat companiile germane aproape 200 de milioane de euro, afectând firme ca Daimler, BMW, Airbus şi o serie de furnizori de piese auto.

Ultimele majorări salariale au fost făcute în iulie 2016 (2,8%) şi în aprilie 2017 (2%).

Recent, şeful federaţiei patronale Gesamtmetall, Rainer Dulger, a respins cererea privind săptămâna de lucru de 28 de ore, declarând că acest lucru ar exacerba lipsa de angajaţi calificaţi de pe piaţa forţei de muncă din Germania.