Salariaţii din întregul sector al transporturilor din Germania sunt chemaţi la grevă luni. În paralel au loc negocieri în vederea unei creşteri a salariilor, în contextul unei inflaţii puternice, anunţă sindicatele, potrivit AFP. Este vorba despre o grevă generală, acțiune rară în Germania, prima economie a zonei euro.
Angajaţii din aeroporturi, căi ferate, transportul maritim, autostrăzi și transportul local sunt chemaţi să ia parte la „o zi întreagă de încetare a muncii”, au anunţat într-o conferinţă de presă sindicatele.
Milioane de oameni care fac naveta la serviciu trebuie să se aştepte luni la o paralizare a transporturilor în Germania, notează puplicația Deutsche Welle, citată de Hotnews.
Conflictul de muncă de la căile ferate Deutsche Bahn şi din serviciile publice riscă să se transforme în cea mai mare grevă care a avut loc în Germania în ultimii ani.
Sindicatul Verdi poartă negocierile în numele a aproximativ 2milioane și jumătate de angajaţi ai serviciilor publice, inclusiv salariați din transportul în comun şi aeroporturi.
Sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 10,5%, iar reprezentanții angajaților din companiile feroviare şi firme de transport în comun vor o creștere a salariilor cu 12 procnte.
Ofertele făcute de Deutsche Bahn şi de ceilalţi angajatori se rezumă la o creştere cu cinci procente a salariilor.
Foto: Shutterstock