Germania a donat României 40 de ventilatoare destinate creșterii capacității de tratare a bolnavilor COVID-19 în secțiile de Terapie Intensivă.
Valoarea totală a acestor echipamente se ridică la peste 286.000 de euro.
Ambasadorul Germaniei în România, Excelența Sa Cord Meier-Klodt, spune că țara sa a vrut să ajute un prieten, cu toate că Berlinul se confruntă cu o criză sanitară, la fel ca noi.
“După cum știți, și Germania duce o luptă dură cu pandemia, în momentul de față. Cu toate acestea, am vrut să acordăm acest sprijin României. Mesajul este clar și simplu: Ne confruntăm cu toții în Europa cu aceeași pandemie.
Nu este doar un semn de solidaritate între România și Germania, ci este și un exemplu de solidaritate europeană, în general.
Germania şi România, prin cele două guverne şi ambasade, au colaborat excelent la derularea rapidă a acestei livrări. Această pandemie ne afectează pe toţi şi va fi învinsă numai atunci când va fi învinsă de toţi. De aceea trebuie să ne ajutăm reciproc oriunde putem“, spune Cord Meier-Klodt.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a mulțumit Germaniei pentru ajutorul pe care l-a trimis:
“Apreciez gestul de solidaritate al partenerilor noștri germani. Anul acesta ne-a demonstrat că solidaritatea este esențială în lupta împotriva noului coronavirus. Europa se confruntă din nou cu o creștere rapidă a numărului de cazuri, ceea ce pune o presiune puternică asupra sistemelor de sănătate și a personalului medical.
Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun. Este nevoie permanentă de aparatură medicală și medicamente pentru gestionarea crizei și mulțumesc guvernului Republicii Federale Germania pentru ajutor.”
Cu același zbor, din Germania, au sosit în țară și șase militari români accidentați grav în Afganistan, în ultimele luni, tratați în Centrul american Medical Regional Landstuhl.
Ministrul Apărării, premier interimar, Nicolae Ciucă:
“Am ținut să particip la revenirea lor pentru că am vrut să-i strâng mâna comandantului de grupă, care atunci când era pe patul de spital, după incident, l-am întrebat dacă își luaseră toate măsurile de siguranță și mi-a spus: «Domnul General, în vehiculul meu de luptă, nu urcă nimeni fără mijloace de protecție și fără să își pună centura». Chestiunea asta mi-a plăcut atât de mult, pentru că a fost un exemplu. Asta le-a salvat viața.”