Confidenţialitate

GERMANIA: 31 iulie, cea mai călduroasă zi din acest an

Germania a înregistrat cea mai călduroasă zi din 2018, când temperaturile au urcat până la valoarea de 39,2 grade Celsius în oraşul Bernburg, informează DPA.

Această temperatură, înregistrată la ora locală 14.30 (12.30 GMT), reprezintă cea mai ridicată valoare de când au început să se facă înregistrări meteorologice în landul Saxonia-Anhalt, în care se află oraşul Bernburg, a precizat Serviciul Meteorologic al Germaniei.

Mai multe țări din Europa se confruntă în această perioadă cu un val de căldură care nu dă semne că va scădea în intensitate în zilele următoare.

Temperarurile ar putea să depăşească actualul record naţional de 40,3 grade Celsius, stabilit în 2015 în Kitzingen, o localitate aflată în sudul landului Bavaria.