Confidenţialitate

Geraint Thomas a câștigat Turul Franței

Galezul Geraint Thomas, de la echipa Sky, a câștigat cea mai mare competiție ciclistă a lumii, Turul Franței.

Ultima etapă, desfășurată ieri între Houilles și Paris care s-a încheiat, ca de obicei, cu un sprint pe Champs-Elysees, a fost câștigată de norvegianul Alexander Kristoff de la UAE Team Emirates, care s-a impus în fața germanului John Degenkolb de la Trek și a francezului Arnaud Demare de la FDJ.

În vârstă de 32 ani, Thomas a bifat cel mai important succes al carierei și îi succede colegului și compatriotului său Chris Froome, care a cucerit trofeul în Marea Buclă de 4 ori, în 2013, 2015, 2016 și 2017.

În clasamentul general final, Geraint Thomas a fost urmat de olandezul Tom Dumoulin de la Sunweb, la 1min.51sec., iar treapta a 3-a i-a revenit lui Chris Froome, la 2min.24sec.