Confidenţialitate

George Michael “Live in London”, concertul la Europa FM

GEORGE MICHAEL IN MEMORIAM: Europa FM difuzeaza in aceasta seara de la ora 19:00 George Michael “Live in London”.

Georgios Kyriacos Panayiotou, cunoscut drept George Michael, s-a născut pe 25 iunie 1963 în Finchley, Marea Britanie.

Tatăl sau, de origine cipriotă, s-a mutat în Marea Britanie în anul 1950. Mama lui Michael, Lesley Angold Harrison, a fost dansatoare.

Deşi a fost cunoscut în lume ca fiind jumătatea duo-ului Wham, George Michael şi-a asigurat faima odată cu apariţia primului său album solo, “Faith“, lansat în anul 1987.

Cariera sa de artist a început prin înfiintarea unei trupe care a ramas necunoscută, The Executive, alături de prietenii Andrew Ridgeley, Paul Ridgeley, Andrew Leaver șiDavid Mortimer, cunoscut şi sub numele deDavid Austin.

În anul 1981, împreuna cu Andrew Ridgeleyformează duo-ul Wham, iar primul album a fost un adevărat succes. La mai puţin de un an de la formarea trupei, cei doi lanseaza primul lor single intitulat “Wham Rap!”

A urmat apoi al doilea single “Young Guns”, ce a ajuns primul lor cântec în top 10 britanic.

Urmează “Wake Me Up Before You Go-Go“, “Club Tropicana“, “Bad Boys“, “I’m Your Man” și al doilea album “Make It Big“.

În anul 1985, trupa merge în turneu în China, fiind primul turneu pe care o trupa pop din Vest îl realizeaza. Pe baza acestui turneu a fost realizat de către Lindsay Anderson şi Martin Lewis documentarul “Foreign Skies: Wham! In China“.

După succesul pe care piesele solo “Careless Whisper” (1984) şi “A Different Corner” (1986) le-a cunoscut, zvonurile despre dezbinarea trupei Wham au fost confirmate, nu înainte de a mai lansa un album şi a sustine un concert cu casele închise la Wembley, unde s-a difuzat în premieră şi documentarul realizat în China. Primul album solo, ”Faith”, s-a bucurat de un succes enorm.

Discul a devenit numărul unul, atât în State, cât şi în Marea Britanie, marcând nu mai puţin de 4 single-uri pe primul loc în Statele Unite. Cantecul “Careless Whisper“, compus de cătreGeorge Michael pe când avea doar 17 ani, a devenit unul dintre cele mai difuzate cântece ale deceniului, fiind votat de publicul londonez, în 1995, drept cea mai iubită piesa a tuturor timpurilor, iar artistul a fost ales “Cel mai bun solist al anului”.

Până în prezent, artistul a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume.

George Michael  este cunoscut pentru acţiunile sale caritabile, dar si pentru atitudinile politice pe care le-a luat de-a lungul timpului, majoritatea condamnând politica razboinică a preşedintelui Bush şi a premierului britanic Tony Blair.