Confidenţialitate

Generalul Virgil Bălăceanu, despre posibilitatea ca Rusia să folosească arme nucleare: Ar deschide cutia Pandorei într-un război convențional și ar ajunge la izolare totală | AUDIO

Permisiunea acordată de americani Ucrainei de a folosi rachete cu rază lungă de acțiune nu ar urma să ducă la o escaladare a conflictului, spune generalul Virgil Bălăceanu în matinalul „Deșteptarea”.

Să amintim, Ucraina a folosit prima rachetă americană cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de pe teritoriul Rusiei.

Ținta a fost un depozit de muniții din regiunea Briansk, aflată la graniță cu Ucraina, și distrugerea ei a fost confirmată de armata ucraineană.

Generalul Virgil Bălăceanu: Folosirea rachetelor americane de către Ucraina nu ar trebui să ducă în niciun caz la întrebuințarea armei nucleare

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am avut într-o asemenea situație lovirea unei ținte militare, un depozit de muniție situat sub 100 de kilometri față de aliniamentul de contact între trupele rusești/nord-coreene și cele ucrainene din zona Kursk. Iată de ce folosirea acestor rachete, prin aprobarea dată de Biden, și am o supoziție – și Trump a avut cunoștință de această aprobare – nu ar trebui să ducă în niciun caz la o escaladare – așa cum se discută la ora actuală – la întrebuințarea armei nucleare”, a declarat generalul Virgil Bălăceanu în matinalul „Deșteptarea”.

Folosirea unui răspuns atomic din partea Rusiei este puțin probabil, mai spune generalul Virgil Bălăceanu.

Generalul Virgil Bălăceanu: Rusia ar ajunge la izolare totală dacă ar folosi armele nucleare

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Este foarte departe de a lua în calcul un asemenea scenariu, chiar dacă ne-am gândi la întrebuințarea unei lovituri nucleare tactice de putere foarte mică în scop demonstrativ. Pentru că ar deschide cutia Pandorei referitoare la folosirea armelor nucleare, fie ele și tactice, într-un război convențional. Și Rusia ar ajunge la izolare totală. Inclusiv China ar izola Federația Rusă”, a mai spus generalul Virgil Bălăceanu.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Forțele aeriene ucrainene: Rusia a lansat pentru prima dată o rachetă balistică intercontinentală asupra teritoriului Ucrainei. Au fost țintite întreprinderi și infrastructuri ale orașulului Dnipro