Confidenţialitate

Gemenii fac eforturi supraomenești pentru a-și urma visul

Doi frați, un vis comun și o șansă pe care gemenii sunt deciși să nu o rateze. Gabriel și Lucian au avut o copilărie grea, plină de lipsuri.

Deși nu le-a fost ușor, faptul că mama lor i-a dus într-un centru de plasament, măcar le-a asigurat hrana de zi cu zi și un acoperiș deasupra capului. Sportul i-a disciplinat și acum, apartamentul familial în care locuiesc cu alți copii, e plin de medalii și cupe.

Gabriel și Lucian sunt pe un drum bun, dar greu. Așa cum e drumul tuturor sportivilor de performanță. Mulți atleți provin din familii sărace și dorința de a-și depăși condiția a fost, de multe ori, la fel de importantă ca talentul. În plus, gemenii au învățat să prețuiască fiecare leu.

“Știu că au bursă din partea clubului și de acolo își asigură ei alimentele pe care nu le putem noi oferi aici. Și își pun și bani deoparte pentru echipament. Primesc în jur de 300 de lei din partea clubului. Plus alocațiile 150 și 28 de lei de la DGASPC, ca bani de buzunar”, spune Magda Isofache, asistent social.

Un copil instituționalizat primește de la Protecția Copilului 28 de lei pe lună. Gabriel și Lucian spun că se descurcă, deși o pereche de încălțăminte pentru alegare costă măcar câteva sute de lei.

Atletismul presupune mult efort și implicit, un consum mare de calorii. Antrenorul și dirigintele Valentin Cucu a convins oameni de bine din Buzău să îi ajute pe gemeni. Mulțumită lor, băieții mănâncă un prânz consistent. Dar ce e drept, ar fi loc de mai bine.

“Nevoile sunt mari în sportul de performanță. Ei au posibilități mici. Alimentație, echipament, cantonamente… Noi acum suntem aici mulțumită liceului și vreau să le mulțumesc. Sunt sigur că performanțele ar fi mult mai mari dacă ar avea unde să se antreneze. – Cam cât le-ar trebui pe lună? – Pai, un cantonament e 1100 numai masa și casa. Cu echipament, cu tot, poate cel putin 1000, 1200 de lei pe lună”, spune Valentin Cucu.

E fix salariul mamei lor, care trebuie să mănânce la rândul ei și să achite chiria cămăruței în care stă. Și totuși, din când în când, le mai trimite băieților bani pe care îi strânge cu greu.

Dar mult mai important de atât, îi sună în fiecare zi și îi vede săptămânal. Și speră că Lucian și Gabriel se vor realiza prin sport. Dar cu puțin noroc și ajutor, ar putea mai mult de atât… Ar putea ajunge viitori campioni ai României.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.