Sociologul Gelu Duminică a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. „Eu vă spun că eu însumi nu mai știu ce să cred”, spune Gelu Duminică la Europa FM despre cazul Cristian Popescu Piedone. Acuzat de abuz în serviciu în Dosarul „Colectiv” și condamnat la 4 ani în spatele gratiilor, fostul edil a fost eliberat din penitenciar. Decizia definitivă a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție. „Sistemul de justiție din România nu a știut să-și facă treaba ferm, rapid, unitar, clar, conform legii”, spune sociologul.
Gelu Duminică: „Ceea ce a spus Înalta Curte pentru mine încă răsună în cap: fapta nu există”
Ioana Ene Dogioiu: Azi a venit, ca o lovitură de trăznet, o achitare după două condamnări la închisoare cu executare într-un dosar de o sensibilitate extremă pentru societatea românească. Nu era un simplu caz de abuz în serviciu ca oricare altul sau o luare de mită sau orice altceva, ci era vorba despre dosarul „Colectiv” – o traumă majoră a societății românești. Cristian Popescu Piedone – primarul Sectorului 5 a fost achitat și probabil că – conform anunțului Prefecturii – va reveni în funcție cât de curând – este o chestiune de zile. Repet, această achitare a Înaltei Curți vine după două condamnări succesive: una la Tribunalul București, una la Curtea de Apel București. Nu suntem aici să spunem cine are dreptate sau cine nu are dreptate, dar cum primește societatea o asemenea veste?
Gelu Duminică: „Eu vă spun că eu însumi nu mai știu ce să cred. Înțeleg: justiția să-și facă treaba, dar când își face treaba în halul acesta? Hai să spunem că Înalta Curte greșește, dar chiar dacă greșește are ultimul cuvânt. Nu ai ce să-i faci. Ceea ce a spus Înalta Curte pentru mine încă răsună în cap: fapta pentru care a fost condamnat numitul Cristian Popescu Piedone nu există în Codul Penal”.
Ioana Ene Dogioiu: Fapta nu există, acesta este temeiul achitării…
Gelu Duminică: „Cu alte cuvinte, voi l-ați condamnat pe omul acesta degeaba. Asta spune Înalta Curte. Adică voi l-ați târât 6 ani în instanță, i-ați zăpăcit familia, sănătatea pentru că? Că ai putut? Că ai putere? Asta înțelege omul. Omul nu mai înțelege nimic. Parte din societatea românească înțelege cam așa: cine-i șmecher scapă. Cealaltă parte vine și zice: <<De ce? Cine plătește pentru că omul acela a fost nenorocit? Pentru că după atâția ani de traumă, bullying social, înjurături… nu mai este sănătos 100%>>”.
Gelu Duminică: „O astfel de speță nu poate decât să-ți confirme faptul că cine e șmecher roade oase sau că dacă vor să-ți facă dosar, îți fac”
Ioana Ene Dogioiu: Unii vor rămâne convinși că au avut dreptate primele două instanțe, alții vor crede că are dreptate Înalta Curte. Și unde cade încrederea justiției în această confruntare între trei sentințe?
Gelu Duminică: „Întotdeauna se spune că mai jos de atât nu se poate. Cred că se poate. Adică, oricum încrederea în justiția românească a cetățeanului român este destul de mică. O astfel de sentință, o astfel de speță nu poate decât să-ți confirme faptul că cine e șmecher roade oase și varianta a doua – <<dacă vor să-ți facă dosar, îți fac>>. Nu contează că ești vinovat, că ești nevinovat, îți fac. Aici este, de fapt, marea problemă: din punctul meu de vedere, suntem unde suntem în societatea românească pentru că sistemul de justiție din România nu a știut să-și facă treaba ferm, rapid, unitar, clar, conform legii. Nu înțelegi ce s-a întâmplat. Mie Curtea de Casație îmi spune că nu există fapta…”
Ioana Ene Dogioiu: Pentru care au existat două sentințe de condamnare la închisoare cu executare…
Gelu Duminică: „… și judecătorii ceilalți ce au văzut? Nu au citit același Cod Penal? Argumentația este halucinantă. Au spus <<Băi, oameni buni, voi l-ați judecat degeaba pentru o faptă care nu există>>. Și adică cum? Tu 6 ani de zile l-ai luat și l-ai târât peste tot? Adică tu poți să faci chestia asta? Asta rămâne în capul multora. Și doi: oamenii politici vor fi mai servili față de puternici decât până acum, pentru că îl au pe Popescu Piedone drept model – <<Poate scap până la urmă>>”.
Ioana Ene Dogioiu: Ca el…
Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea