Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, că peste o mie de persoane nu au respectat perioada de autoizolare și au fost plasate în carantină instituționalizată. Alte peste 30 de persoane care nu au respectat carantina au fost plasate în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Potrivit GCS, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până marți, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția că, de luni, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare și să suporte cheltuielile efectuate cu carantinarea, și vor răspunde penal conform legii.
„Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune”, au mai anunțat reprezentanții GCS.