Grupul de Comunicare Strategică (GCS) răspunde acuzațiilor lansate de primarul general Gabriela Firea și spune că ea transmite „prezumții conspiraționiste”, având „erori de contrucție logică în afirmații”.
GCS consideră „revoltătoare tacticile de politizare a crizei sanitare”.
Gabriela Firea a scris, duminică, pe pagina ei de Facebook, că Ministerul Sănătății, condus de un membru PNL, a anunțat la prânz, „prin comunicatorii-dezinformatori uzuali”, că în București au apărut 100 de noi cazuri de pacienți COVID-19, într-un interval de 24 de ore.
A prezentat cifre care arată “până unde se merge cu manipularea și dezinformarea”.
Comunicatul integral al GCS:
Respingem astfel de acuzații formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave făcute între numărul persoanelor confirmate și numărul persoanelor internate, fără a ține cont de actualul cadru legislativ în vigoare.
Omisiunea deliberată a unor instrumente legislative care nu sunt încă operaționale, dar care au făcut obiectul dezbaterilor publice din ultimele zile, arată erorile de construcție logică a afirmațiilor indicate.
De asemenea, respingem și insinuarea referitoare la catalogarea drept „focar” a municipiului București, precum și prezumțiile conspiraționiste enunțate, fără a prezenta vreun element concludent în susținerea afirmațiilor.
Considerăm revoltătoare tacticile de politizare a crizei sanitare, în care este folosită inclusiv contestarea raportărilor oficiale, fapt care încurajează curentele negaționiste și pune în pericol sănătatea cetățenilor.
Îndemnăm toți actorii publici să acționeze într-un singur sens, acela de a sprijini personalul medical în misiunea sa, de a întreprinde demersuri administrative în susținerea eforturilor de combatere a răspândirii noului coronavirus și de a contribui la respectarea măsurilor de protecție sanitară.