Confidenţialitate

Gazprom a fost si trebuie sa ramana partenerul Europei pe termen lung – a declarat, la Bucuresti, comisarul european pentru Energie

Comisarul european pentru Energie a menţionat Norvegia, Algeria, Azerbaidjan şi ţările de pe coridorul sudic al Europei ca surse alternative la Rusia pentru aprovizionarea cu gaze.

Acesta a menţionat că ţările din UE, inclusiv România, trebuie să-şi exploateze resursele energetice neconvenţionale de pe uscat şi de pe mare, iar printre ele se află si gazele de şist.

Comisarul european a explicat că în acest moment în unele ţări europene jumătate din preţul energiei este reprezentat de taxe.

Cât priveşte situaţia României, ministrul roman pentru Energie, Razvan Nicolescu, a declarat ca România poate face fată unei eventuale inrăutaţiri a situaţiei in cazul in care ţara noastră nu va mai putea importa gaze din Rusia, iar o soluţie ar fi trecerea unor centrale de pe gaz pe alt tip de combustibil.

In acelasi timp Razvan Nicolescu a declarat că va propune Bruxellesului subvenţionarea din fonduri europene a consumatorilor vulnerabili din Uniunea Europeana, astfel încât aceştia să plătească un preţ cât mai mic din energia consumată.

Referitor la capacitatea ţarii noastre de a aproviziona Moldova cu gaz românesc, ministrul a explicat că doar 1% din producţia naţionala de gaz poate fi exportată peste Prut.