Confidenţialitate

Garda Forestieră Suceava depune plângere penală. Pe raza ocolului silvic Dealu Negru, s-au găsit arbori tăiați deși erau sănătoși

Garda Forestieră Suceava depune pe 28 septembrie plângere penală, după ce pe raza ocolului silvic Dealu Negru a găsit arbori tăiați, deși erau sănătoși. Inspectorii spun că arborii respectivi au fost marcați ca fiind accidentați.

Zona în care au fost descoperite aceste nereguli este la 10 km de pădurea unde au fost bătuți activistul Tiberiu Boșutar și cei doi jurnaliști care îl însoțeau.

În zona Dârmoxa, într-o suprafață de fond forestier proprietate privată, administrată de către ocolul silvic Dealu Negru, Garda Forestieră Suceava a constatat că dispozitivul de marcat arbori accidentați a fost folosit în mod eronat, explică șeful gărzii Mihai Gășpărel:

Este vorba despre identificarea a 14 arbori care au fost doborâți ca produse accidentale, deși erau arbori cu stare bună de vegetație, erau arbori verzi.

După finalizarea tuturor docuemntelor din teren se va face o sesizare penală pentru folosirea dispozitivului de marcat, contrar prevederilor legale și pentru un eventual fals, în sensul că în acte au fost declarate o categorie de produse, iar în teren era cu totul altceva.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În alta locație, pe raza comunei Panaci, pe o pășune împădurită, , au fost identificați arbori care prezentau urme ale unui dispozitiv special de marcat și diferite culori de vopsea. În acest caz există suspiciuni cu privire la utilizarea dispozitivului de marcat.

Garda Forestieră Suceava face în prezent o anchetă amănunțită în zona aflată în administrarea ocolului silvic Dealu Negru în care activistul Tiberiu Boșutar și cei doi jurnaliști care îl însoțeau, a fost agresați.

 

Foto/ Pixabay