Grindina de dimensiunea cireșelor de iunie a făcut prăpăd în podgoria de la Dealurile Bujorului. Peste 100 de hectare cultivate cu viță de vie au fost complet sau parțial distruse de bucățile de gheață care au căzut odată cu ploaia torențială.
Practic, aproape o treime din cea mai mare podgorie din județul Galați a fost puternic afectată de fenomenele meteo extreme. Mare parte din vița de vie compromisă de grindină aparține stațiunii de cercetare viti-vinicolă de la Tg. Bujor, care deține soiuri de struguri din care face vinuri bio premiate.
Viticultorii de la Dealurile Bujorului cred că producția ce o estimau la cel puțin 6.000 de tone de struguri la hectar se va înjumătăți. În zonă, există o baterie de rachete anti-grindină, care, însă, nu a fost folosită niciodată. Ploile torențiale au mai făcut și alte probleme la Tg. Bujor. Zece gospodării, zeci de grădini de legume, pășuni întregi și un drum județean au fost inundate de apele revărsate ale pârâului Chineja, scos din matcă de torenții puternici.
Emanuela Turcu