Primarul unei comune din județul Galați îi refuză unei persoane cu handicap dreptul de a-și stabili domiciliul în localitate.
El susține că Primăria nu are bani să îi plătească indemnizația de persoană cu dizabilități.
Femeia se consideră neîndreptățită și a făcut plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și o acțiune în instanță – după cum transmite corespondenta Europa FM, Emanuela Turcu.
Originară din Dâmbovița, Mihaela Porumbaru s-a mutat în 2017 la Nicorești, în județul Galați, unde o fundație i-a oferit găzduire și sprijin.
Tânăra în vârstă de 22 de ani este țintuită într-un scaun cu rotile, din cauza unui handicap locomotor grav și a trăit prin orfelinate.
La vârsta majoratului, a fost luată în grijă de un văr, care, însă, a lăsat-o pe străzi și îi încasa doar banii de stat.
Așa a ajuns Mihaela în atenția fundației din Nicorești, care a luat-o sub ocrotirea sa. Luna trecută, Mihaela Porumbaru a decis să își stabilească domiciliul în județul Galați, unde a și primit o locuință în comodat.
Pentru a obține noua carte de identitate, tânăra are nevoie de o adeverință de la Primărie, pentru stabilirea rolului fiscal.
Primarul comunei Nicorești, Ionel Boghiu, refuză însă să îi elibereze documentul pe motiv că bugetul local nu are bani să îi plătească drepturile ce i se cuvin unei persoane cu handicap.
Mihaela este hotărâră să își găsească dreptatea cu orice preț, având în vedere că primarul comite un abuz și, mai mult decât atât, încalcă prevederile articolului 25, alineatul 2 din Constituția României, care spune negru pe alb că ”Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară”.