Confidenţialitate

Galați: Starea unuia dintre bărbații incendiați este foarte gravă. Se cere transferul în București – AUDIO

Niciun spital din București nu îl poate primi pe bărbatul din Galați care a fost incendiat de o persoană necunoscută încă.

Deși se fac zilnic solicitări de transfer, se pare că nu sunt locuri disponibile pentru victima tentativei de asasinat care s-a produs vinerea trecută, în plină stradă, la Galați.

Bărbatul incendiat are arsuri pe aproape trei sferturi din suprafața corpului și este în comă.

Respiră cu ajutorul aparatelor, iar starea sa se înrăutățește de la o zi la alta.

De vinerea trecută, de când bărbatului i s-a dat foc în plină stradă, în timp ce dormea sub cerul liber, șefii Spitalului de Urgență din Galați solicită Centrului Operativ pentru Situații de Urgență să îl transfere pe pacient la un spital din Capitală, care îi poate trata pe marii arși.

S-au făcut intervenții la spitalele Floreasca și Bagdasar Arseni, însă se pare că nu sunt locuri pentru pacientul ars de la Galați.

O solicitare s-a făcut și la Spitalul de Arși din București, însă acolo se pare că nu funcționează Secția de Terapie Intensivă, or bărbatul din Galați are nevoie de îngrijire și de monitorizare specifice unei astfel de secții.

În tot acest timp, Poliția și Parchetul din Galați nu au avansat deloc cu ancheta.

Incendiatorul este în continuare de negăsit.

Nici măcar nu i se cunoaște identitatea, iar anchetatorii nu au nici un suspect și nici nu au stabilit mobilul faptei. Se pare că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona unde au fost incendiați cei doi oameni ai străzii nu îi ajută pe cei care se ocupă de caz.

Fața incendiatorului, dar și o mare parte din corp sunt acoperite de o reclamă luminoasă a unui magazin.

Vinerea trecută, în jurul orei 3.00 noaptea, doi bărbați fără adăpost au fost stropiți cu o substanță inflamabilă și li s-a dat foc, în timp ce dormeau.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat.

 

MS: Se fac demersuri pentru transferul pacientului

Ministerul Sănătății confirmă că au existat, într-adevăr, mai multe solicitări de transfer primite la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență.

Numai că, până acum, spitalele din București care îl puteau prelua pe pacient nu aveau locuri.

Marți, însă, transferul ar putea fi efectuat, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Vali Popescu a declarat, la Europa FM, că sunt luate în calcul mai multe variante,  printre care internarea bărbatului la Unitatea Specială de Arși a Spitalului Floreasca sau la Bagdasar-Arseni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.