Un tânăr din Galaţi a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins la volanul unei maşini cu o alcoolemie de 2,01 g/l alcool pur în sânge şi cu permisul anulat.
Oprit în trafic, individul emana halenă alcoolică, spun anchetatorii.
În urma prelevării de mostre biologice, analizele de laborator au relevat o alcoolemie de 2,01 g/l alcool pur în sânge.
În plus, fiind verificat în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat că acesta are permisul de conducere anulat, pentru comiterea altor infracţiuni la regimul rutier.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, tânărul a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.