Ploile și ninsorile abundente de săptămâna trecută au reactivat alunecările de teren de la Izvoarele. Pământul a luat-o la vale spre sat și amenință casele aflate la marginea localității.
Oamenii au fost înștiințați verbal de primar și de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Galați să se pregătească de evacuare. Pe dealurile afectate de alunecările de teren s-au pus repere pentru monitorizarea evoluției fenomenului. S-a creat o zonă de siguranță și este supravegheată deplasarea pământului spre sat, dar și spre conductă de gaz care alimentează localitatea.
Alunecările de teren de la Izvoarele s-au amplificat în luna februarie, în urmă altui episod de pricipitatii abundente. Atunci, un raport întocmit de specialiști de la Institutul de Geologie arată că fenomenul este produs de infiltrațiile masive de apa într-un sol instabil și propunea reimpadurirea versantului că soluție viabilă.