Confidenţialitate

Galați: Piroman periculos, în libertate

Un piroman periculos a fost lăsat în libertate de Judecătoria Galați, după ce a incendiat internatul unui liceu din oraș și o casă în care își găsiseră adăpost mai mulți oameni ai străzii.

A treia oară, polițiștii l-au prins în flagrant. În luna mai, piromanul a dat foc unei camere din internatul Colegiului Tehnic ”Traian Vuia”, provocând pagube importante.

Din fericire, nu au fost victime, deși căminul este locuit.

Cinci luni mai târziu, în septembrie, același individ a dat foc unui imobil de pe strada Rizer, în care știa că se adăpostesc oameni ai străzii.

Ultima dată când era pe cale să comită o nouă faptă, a fost prins în flagrant de polițiști.

Asupra suspectului au fost găsite și mai multe bunuri ce s-au dovedit ulterior a fi furate.

Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției 5, au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un bărbat de 33 ani, care este bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat și a două infracțiuni de distrugere prin incendiere”, se arată într-un comunicat al IPJ Galați.

Magistrații Judecătoriei Galați l-au pus în libertate sub control judiciar, pentru 60 de zile.