Confidenţialitate

GALAȚI: Mobilizare pentru ajutorarea unei bătrâne căreia i-a luat foc apartamentul

Incendiul care a distrus mare parte din apartamentul bătrânei s-a produs în urmă cu două zile.

Pompierii au stabilit că apartamentul, aflat la etajul al treilea al unui bloc de pe un bulevard al oraşului Galaţi, a ars din cauza unei ţigări aruncată de la un nivel superior.

Flăcările s-au extins cu viteză, din cauza gunoaielor depozitate pe balcon.

Femeia în vârstă de 85 de ani a fost salvată de pompieri, dar a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spital.

În urma ei, în apartament au rămas mai multe pisici, care s-au ascuns în timpul incidentului.

Pisicile au fost salvate de reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor.

„Bătrâna şi căţeluşa au fost evacuate, însă pisicile au rămas în apartament, nimeni din cei prezenţi la faţa locului neştiind de existenţa lor. După stingerea incendiului, apartamentul a fost sigilat până a doua zi. Ştiind de existenţa pisicilor, am numărat orele până la momentul când am putut să vedem dacă mai sunt in viaţa. Au supravieţuit, ca prin minune”, a povestit Corina Grigore, de la “Asociaţia Ajutaţi-l pe Lăbuş”.

Apartamentul bătrânei nu mai poate fi locuit, iar reprezentanţii “Asociaţiei Ajutaţi-l pe Lăbuş” au scris un mesaj pe Facebook şi au cerut ajutor pentru femeie.

„În mod evident este nevoie de noi, oamenii, care trebuie să ajutăm acest suflet bun de femeie. Ea este puţin rătăcită din cauza vârstei, însă, îi putem crea împreună mediul în care să-şi poată duce bătrâneţile în siguranţă şi sănătate. Este cineva dispus să petreacă câteva ore ajutând? Oferim măşti de protecţie şi mănuşi, saci menajeri”, au scris membrii asociaţiei pe Facebook.

În scurt timp, postarea a devenit virală şi zeci de oameni s-au oferit voluntari.

După ce au salvat animalele şi au avut grijă de bătrână, oamenii s-au oferit să văruiască şi facă curăţenie în apartament.

Operaţiunea va dura câteva zile, deoarece din interior vor fi scoşi numeroşi saci cu gunoi, iar voluntarii trebuie să schimbe uşile şi geamurile.