Cea de-a 48-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România se desfăşoară luni, la sala Studio a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti.
Potrivit organizatorilor, ediția aduce şi o premieră. După ce, ani la rând, a fost filmată şi difuzată ulterior, ediţia de anul acesta va fi transmisă live pe CineMaraton, dar şi pe reţelele de socializare Gala UCIN şi ale partenerilor media.
Astfel, începând cu ora 18.00, publicul poate vedea live sosirea invitaţilor pe covorul roşu şi poate afla impresiile vedetelor şi ale personalităţilor despre posibilii câştigători.
De la ora 19.00, transmisia live se va muta în sală, unde publicul va putea urmări spectacolul şi gala de decernare a premiilor.
Gala Premiilor UCIN avea loc, în mod tradiţional, în luna mai, dar contextul epidemiologic de anul acesta a determinat amânarea ei pentru luna septembrie. Înscrierile s-au încheiat în luna martie, iar juriul a avut de ales cele mai bune producţii ale anului 2019, din 70 de filme înscrise în concurs. Anul acesta, juriul este compus din Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan. Evenimentul se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă, având în vedere normele de distanţare socială, iar gazdă va fi, pentru a treia oară, Cătălina Grama, alias Jojo.
La categoria Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor, au fost nominalizate filmele ”La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu; ”Cardinalul”, regia Nicolae Mărgineanu; ”Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian.
Pentru Premiul Special al Juriului, sunt selectate: ”Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian; ”Între Chin şi Amin”, regia Toma Enache şi ”Maria, Regina României”, regia Alexis Sweet Cahill.
Premiul pentru regie ”Lucian Pintilie” va fi disputat de către: Tudor Giurgiu pentru filmul ”Parking”; Marius Olteanu pentru filmul ”Monştri” şi Cătălin Mitulescu pentru filmul ”Heidi”.
La categoria premiu pentru scenariu au fost nominalizaţi: Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul ”Cărturan”; Elena Enache, Toma Enache, Eugen Cojocariu pentru filmul ”Între Chin şi Amin”; Marin Mălaicu-Hondrari,Tudor Giurgiu pentru filmul ”Parking” şi Brigitte Drodtloff, Marie-Denise Theodoru pentru filmul ”Maria, Regina României”.
Premiul pentru imagine va fi acordat câştigătorului dintre: Gabriel Kosuth pentru imaginea filmelor ”Cardinalul” şi “Maria, Regina României”; Marius Panduru, pentru imaginea filmului “Parking” şi Tudor Mircea, pentru imaginea filmului “La Gomera”.
Premiul pentru costume este disputat de Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul “Maria, Regina României”; Luminiţa Mihai, pentru filmul “Cardinalul” şi Cireşica Cuciuc, pentru filmul “Heidi”, iar Premiul pentru decor – de către: Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul “Maria, Regina României”; Sonia Nolla pentru filmul “Parking” şi Dumitru Nicodim pentru filmul “Cardinalul”.
Premiul pentru interpretare feminină îi va reveni căştigătoarei dintre: Judith State pentru rolul Dana din filmul “Monştri”; Dana Rogoz pentru rolul Mo din filmul “Mo” şi Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul “Maria, Regina României”.
Premiul pentru interpretare masculină va fi ales dintre: Constantin Cotimanis pentru rolul Ciumău din filmul “Între Chin şi Amin”; Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din filmul “Cardinalul” şi Mihai Smarandache pentru rolul Adrian din filmul “Parking”.
În ceea ce priveşte interpretarea feminină în rol secundar, au fost nominalizate: Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul “La Gomera”; Mădălina Craiu pentru rolul Vera din filmul “Mo” şi Coca Bloos pentru rolul Mama Tia din filmul “Zavera”, iar pentru interpretare masculină în rol secundar au primit nominalizări: Richard Bovnoczki pentru rolul Enache Viziran din filmul “Cardinalul”; Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul “Maria, Regina României” şi Bogdan Dumitrache pentru rolul Chirvasiu din filmul “Heidi”.
Premiul pentru montaj va fi disputat de Nita Chivulescu pentru filmul “Cardinalul”; Roxana Szel pentru filmul “La Gomera” şi Ruxandra Mihai pentru filmul “Între Chin şi Amin”.
La categoria rezervată coloanei sonore, sunt în competiţie: Andre Rigaut, Niklas Skarp, Christian Holm pentru filmul “La Gomera”; Lukas Moudry şi Diana Sagrista pentru filmul “Parking”; Ioan Filip şi Dan Ştefan Rucăreanu pentru filmul “Monştri”; Cristinel Sirli pentru filmul “Maria, Regina României”, iar Premiul pentru muzica originală “Adrian Enescu” va fi acordat câştigătorului dintre: Pablo Pico pentru filmul “Călătoria fantastică a Maronei”; Cornel Ţăranu pentru filmul “Cardinalul” şi Cristian Lolea pentru filmul “Zavera”.
La categoria scurtmetraj de ficţiune, au fost selectate producţiile: “Celed”, regia Anghel Damian; “Havana, Cuba”, regia Andrei Huţuleac şi “Afganistanii”, regia Adrian Silişteanu, iar la cea dedicată filmului documentar de lungmetraj: “Timebox”, regia Nora Agapi; “Jurnalul familiei -escu”, regia Şerban Georgescu şi “Distanţa dintre mine şi mine”, regia Mona Nicoară şi Dana Bunescu.
Premiul pentru film documentar scurtmetraj va fi desemnat dintre: “Creativ”, regia Ioana Grigore; “Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar şi “El iubeşte ochii mei”, regia Enxhi Rista, iar Premiul pentru film de animaţie, dintre: “Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian; “Opinci”, regia Anton & Damian Groves şi “Despre ce naiba să scriu?”, regia Matei Monoranu.
La categoria dedicată filmului de televiziune, au fost selectate: “1989-Decembrie Roşu”, regia Răzvan Butaru şi Cornel Mihalache; “Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia Csiki şi “Arsenie Boca – Adevăr, Mit, Mistificare”, regia Cristina Andrei.
Premiul Opera Prima “Alexandru Tatos” va fi desemnat dintre: “Mo”, regia Radu Dragomir; “Monştri”, regia Marius Olteanu şi “Cărturan”, regia Liviu Săndulescu.
La categoria pentru machiaj, premiul este disputat de: Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul “Maria, Regina României”; Florina Mărcuţă pentru filmul “Între Chin şi Amin” şi Ticulina Truică pentru filmul “Cardinalul”.
Pentru Premiul Speranţe cinematografice, au primit nominalizări: “Vânătoare de hipopotami”, regia Germain Kanda; “Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar şi “Contraindicaţii” regia Lucia Chicos.
Gala Premiilor UCIN 2020 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, proiect finanţat de Ministerul Culturii, Institutul Cultural Roman, producător Revolver.
Asociaţia Cineaştilor din România a fost înfiinţată în 1963, la iniţiativa unor cineaşti renumiţi precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În anul 1990, Asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, potrivit site-ului https://www.ucin.ro/. Începând din anul 1972, sunt decernate anual premii, în cadrul galelor, ce recompensează performanţele cinematografice din anul anterior.
La ediţia din anul 2019, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor a revenit filmului “Moromeţii 2”, în regia lui Stere Gulea.
În anul 2018, filmul “Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor, iar în 2017, câştigător la această categorie a fost filmul “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu.
La ediţia Premiilor UCIN din 2016, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor au fost acordate peliculei “Bucureşti NonStop”, regia Dan Chişu, iar în anul 2015, acest premiu a revenit filmului “Closer to the Moon”, regia Nae Caranfil.