Readovka, o publicație pro-Kremlin, a publicat, aparent din greșeală, cifrele reale ale pierderilor suferite de Rusia în urma invaziei asupra Ucrainei, potrivit agenției de presă independentă din Belarus Nexta.
Datele publicate de Readovka, preluate de la Ministerul Apărării din Rusia, arată că, în realitate, 13.414 soldați ruși au murit în urma războiului declanșat de Kremlin. În plus, alți 7.000 sunt dați dispăruți, după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie.
Datele au fost anunțate inițial în cadrul unui întâlniri cu ușile închise desfășurată la sediul Ministerului de Apărare din Moscova și nu erau destinate publicului.
Cu toate acestea, cifrele au fost preluate de Readovka și urcate, pentru scurt timp, pe câteva rețele sociale.
Între timp, postările de pe conturile de Twitter și Instagram care dezvăluiau numărul real al victimelor au fost șterse. Nu înainte însă de a fi salvate de utilizatorii celor două rețele sociale, astfel că acum acestea au devenit virale.
Pro-Kremlin resource Readovka reported about the death of 13,414 #Russian soldiers while around 7,000 are being missed. These numbers were announced at a closed briefing of #Russia‘s Ministry of Defence. The post by Readovka has already been deleted. pic.twitter.com/9kOTnR0KA9
— NEXTA (@nexta_tv) April 22, 2022
Foto: Shutterstock