Confidenţialitate

Gadget News: Aplicaţia Moovit spune când ajunge mijlocul de transport în comun aşteptat

Folosită în peste 500 de orașe ale lumii, aplicația Moovit a fost instalată în București în urmă cu câteva luni. Conform dezvoltatorilor aplicației, rezultatele au fost excepționale: peste 60.000 de bucureșteni și-au instalat Moovit și sunt foarte mulțumiți de funcționabilitatea ei.

Moovit, care este gratuită, furnizează timpii exacți de sosire a mijloacelor de transport în comun – metrou, autobuze, tramvaie.

Cu ajutorul ei, poți verifica orarele transportului, vezi sosiri în timp real, primești instrucțiuni de navigare pas cu pas, întârzieri și alerte, dar și hărti de transport.

Cum funcţionează?

Dacă mergi cu un mijloc de transport în comun cu aplicaţia deschisă pe telefon, transmiţi permanent prin GPS poziţia ta pe rută şi viteza cu care te deplasezi. Sistemul ştie unde este autobuzul sau tramvaiul în care te afli, ştie viteza cu care se mişcă şi, folosind date de trafic adunate de la alţi posesori de mobile din trafic, poate estima timpul în care autobuzul va ajunge în staţie.

Cât de simplu, cât de frumos!

Pentru că plicația se bazează în principal pe ajutorul utilizatorilor, cu cât sunt mai mulți oameni care folosesc Moovit, cu atât datele obținute vor fi mai precise.

Dezvoltatorii aplicației nu au deocamdată niciun fel de parteneriat cu RATB, dar sunt dispuși oricând să colaboreze cu regia.

Moovit este disponibil gratuit în Apple iTunes App Store, Google Play App Store, Windows Phone App Marketplace sau pe moovitapp.com.